Delta Dunarii!
Una din particularitatile podgoriei Sarica Niculitel este vecinatatea cu Dunarea sau cu delta ei. Casa Niculitel se afla la aproximativ 3 km in linie dreapta de lacurile Telicea si Saon, apartinatoare a partii de vest a Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii.
Pe langa bogatia in flora si fauna specifica acestui ecosistem unic, peisajul deltei in aceasta zona, are ceva in plus. Numai in aceasta zona puteti admira de sus salba de lacuri care alterneaza cu vegetatia de stufarisi si papurisi cu padurile de salcii care strajuiesc deopotriva atat aceste lacuri cat si cursul Dunarii.
Fie ca mergeti la Manastirea Saon, care este la 3 km de Casa Niculitel, la Parches sau la Somova, zona colinara din imediata vecinatate a Deltei, formeaza o inalta faleza care iti ofera o o nemaiintalnita panorama a ei si iti da posibilitatea sa o admiri in toata splendoarea.
Complexul lacustru Somova-Parches, este format din lacurile Gorgonel, Rotundu, Telicea, Saon, Parches, Ciorciovata, Babele, Petica, Somova, Garla Somova si ghiolul Morun. Aceste lacuri comunica intre ele prin canale, putandu-se ajunge cu ambarcatiuni usoare pana la Tulcea.
Lacul Rotund este foarte interesant din punct de vedere al florei si faunei care sunt adaptate aici sa reziste la puternicele viituri ale Dunarii. Acest lac, impreuna cu lacul Saon, ofera conditii optime reproducerii crapului si carasaului.
Se pot admira aici toate pasarile specific acestui ecosistem unic: lebedele, pelicanii, ratele salbatice, lisitele, cormoranii, pelicanii, starcii galbeni, cenusii, purpurii si multe altele.
Un spectacol unic il ofera bataia la peste organizata de pelicani in colaborare cu cormoranii. Aceste pasari formeaza un cerc mare, ca o hora, incep sa bata din aripi si reduc diametrul horei. Pestele este astfel dirijat spre centru si incepe festinul. Pelicanii mananca pestii mai mari iar cormoranii pe cei mai mici.
Nu te poti bucura de frumusetea acestui ecosistem fara sa ai un binoclu si sa admire astfel pasarile in toata splendoarea lor.
Referitor la flora, plimbandu-te cu barca, sigur vei gasi nuferi albi si galbeni cu petalele deschise, invitand astfel insectele sa se hraneasca cu nectarul lor si astfel sa-i polenizeze.
Exista in zona pensiuni si complexe turistice unde va puteti caza sau sa va rasfatati gusturile cu meniurile pescaresti traditionale ale acestor locuri si sa le stropiti din plin cu vinurile Casei Niculitel.